Bodymassage Reflexology and Healing

  • Măreşte caracterele
  • Dimensiune normală caractere
  • Micşorează caracterele
Ab Initio MASAJ [ ARTICOLE ] Noutati Ceaiul - Origine si legenda

Ceaiul - Origine si legenda

Email

Ceaiul şi toate variaţiile de ortografie şi pronunţie din lume provin dintr-o singură sursă: ‘Te’ înseamnă „Ceai” în dialectul chinezesc Amoy. Cuvântul mandarin pentru ceai, ‘cha’, a creat de asemenea, câteva derivaţii. Portughezii, pe de altă parte, au păstrat denumirea cantoniana CHA, folosită pâna astazi în multe ţari, printre care si în limba română. Tarile vest europene, între care şi olandezii care au promovat ceaiul, au folosit denumirea TAY care, derivată în propriile limbi, a ajuns: TEE, TEA, etc. Se spune că ceaiul trezeşte duhul bun şi dă gânduri înţelepte. El împrospătează spiritul, iar dacă eşti demoralizat, îţi va da curaj. În mintea noastră, termenul de ceai este asociat pe de o parte unei senzaţii de linişte şi confort, iar pe de altă parte cu întrebuinţarea sa ca mijloc terapeutic. Pentru asiatici însă, ceaiul reprezintă un bun cultural, un adevărat panaceu. Acest lucru este pe deplin valabil mai ales în cazul ceaiului verde.

Cu timpul odată cu creşterea conştiinţei sănătăţii, şi în lumea apuseană s-a descoperit ceaiul. Această băutură sănătoasă, plină de savoare cu tradiţie de secole, are chiar şi în zilele noastre o tendinţă ascendentă, utilizarea ei în medicină şi cosmetică fiind dezvoltată la scară largă şi în Europa. În zilele noastre ceaiul mai ales cel verde are parte de o renaştere, odată cu conştientizarea efectelor sale pozitive asupra sănătăţii, aspectului exterior şi stării generale, fiind o adevarată binecuvantare pentru corp, spirit şi suflet.

Origine si legenda

Chinezii obişnuiau sa bea ceai încă de pe acum 5000 de ani ceai, atat pentru sănătate cat şi de plăcere. Începutul acestui obicei este învăluit în legende. Cea mai faimosă dintre acestea este cea despre împăratul Shen Nung (pronunţat ‘Shay-Nung’). Momentul in care a descoperit ceaiul este plasat mai exact în anul 2737 Î.H. dar este însă nefondat istoric. Într-o zi se spune că împăratul Shen Nung se pregătea să bea nişte apă fiartă, când, deodată cateva frunze dintr-un copac ce era deasupra, au căzut în vasul cu apă. Impăratul, curios a decis să guste acest amestec, neplăcut privirii. A descoperit cu surprindere că acest amestec era atat delicios cat şi înviorător.

Descoperirea ceaiului mai este atribuită, de către o legendă indiană, călugărului meditativ budist Bodhidharma. Deoarece se apropiau de sfârşit cei şapte ani de contemplaţie fără somn, era foarte obosit. El din frustare că nu reuşea să stea treaz şi-a aruncat la pământ capul deoarece pleoapele i se închideau. Acolo unde a căzut se găseau tufişuri de ceai. În disperare, a mestecat câteva frunze dintr-un tufiş din apropiere şi s-a înviorat imediat. Se spune ca frunzele acestor miraculoase tufişuri i-au vindecat oboseala, în mod miraculos.

Deşi India este în prezent una dintre cele mai mari producătoare de ceai, totuşi nu există înregistrări istorice despre consumul ceaiului în India înaintea secolului al 19-lea. Experimentul de mestecare al frunzelor de către Bodhidhama nu era cunoscut la acel moment.

Se pare că metoda întamplătoare a obţinerii ceaiului atribuită împaratului Shen Nung a rezistat testului timpului. Peste încă 4000 de ani s-a dezvoltat metoda de preparare pe care o folosim astăzi. În timpul dinastiei Ming (1368-1644), chinezii au început să fărâmiţeze frunze de ceai în apă fierbinte. Cu câteva adaptări, ibricul cu capac pentru vin a devenit un vas perfect pentru ceai.

Ceaiul si Japonezii

Ceaiul nu este originar din Japonia. Multă vreme ceaiul a fost băutura folosită numai de călugarii budisti chinezi, ca fortifiant în lungile ore de rugăciuni si meditatii. În timp, ceaiul a pătruns si in Japonia adus de călugarii care se intorceau din China de la studii si a cuprins toate aspectele vieţii cotidiene, de la jocurile erotice pâna la arta sinuciderii.

În jurul anului 1200 , în Uji, localitate din vecinatatea orasului Kyoto, un călugar vizitator, numit Dengyo Daishi, a luat cu el, înapoi din China, seminţe de ceai. A realizat prima gradina botanica din lume unde cultiva, printre alte plante şi ceai, frunzele constituind baza pentru licoarea preparată prin infuzie şi servită ca o bautură revigorantă în templu. Vizitatorii şi prietenii budişti – călugări din alte mănăstiri – care doreau să învete cultivarea ceaiului, primeau la plecare seminţe şi lăstari.

Sosirea in Europa

Cu toate că portughezii au fost primii care au ajuns în China reuşind ca după 40 de ani de comerţ înfloritor cu matasuri, mirodenii, cafea şi bauturi exotice să fondeze portul Macao, comercianţii olandezi sunt totuşi cei care în anul 1610 aduc ceaiul în Europa. În 1636 ajunge în Franţa, în 1638 în Rusia, în 1650 în Anglia şi în 1657 în Germania. Portughezii îl importau din portul chinezesc Macao; danezii l-au adus în Europa prin Indonezia.

Ceaiul a ajuns în Europa în prima parte a secolului al şaptesprezecelea. Ciudatul amestec care a sosit cu încărcătura de mătăsuri şi mirodenii nu a avut un success imediat. În ciuda recunoaşterii exagerate pentru proprietăţile medicinale curative, europenii preferau aroma cafelei râşnite. Suspicioşii englezi au aşteptat până în 1652 să înceapă să importe ceai. Ceaiul a devenit popular numai în rândul câtorva tagme aristocrate.

Ruşii au fost de la început devotaţi ceaiului. Ceaiul lor sosea din China pe uscat cu ajutorul cămilelor. Pe măsură ce pasiunea pentru ceai creştea în Rusia, rândurile de cămile care şerpuiau de-a lungul Asiei creşteau. Pe la sfarşitul secolului al XVIII-lea, câteva mii de cămile în grupuri de 200-300 odată, traversau graniţa chineză. Calea ferată trans-siberiană a trimis cămilele la o bine meritată odihnă, dar călătoria romantică supravieţuieşte în continuare de vreme ce amestecul popular şi delicat de ceai negru chinezesc rămâne cunoscut drept Caravana Rusească.

Promoţia regală

În Europa secolului al XVII-lea nimic nu ajuta la vinderea unui produs decât patronajul regal. Dar ceaiul era un produs practic cu un mare potenţial. În general apa nu era bună de băut. Pentru cei care doreau să evite bolile alegerea era: o ceaşcă de apă fiartă sau bere, care era de ajuns de tare să omoare bacteriile. În Marea Britanie şi câteva alte ţări, unde berea era o băutură comună la micul dejun, ceaiul a devenit o bine-venită alternativă. Era, cel puţin, o băutură care potolea setea, care înviora şi revigora, care avea o mare varietate şi mai presus de toate era sigură pentru băut.

Consumul ceaiului a luat o întorsătură norocoasă în 1662 când regele englez Charles al II-lea s-a căsătorit cu Catherine de Braganza, o principesă portugheză şi o avidă băutoare de ceai. Catherine a început să bea ceai la Curte în vase şi boluri chinezeşti delicate şi transparente – şi curtenii i-au urmat obiceiul. Ceaiul era deja scump dar acum era şi la modă. Deodată ceaiul avea stil şi exclusivitate. În ochii aristocratilor preocupaţi de imagine era irezistibil. În casele aristocraţilor din acea perioadă consumul ceaiului era o ocazie pentru o mare ceremonie.

Preţioasele frunze de ceai erau adesea păstrate într-o cutie de ceai închisă, pentru care nu exista decât o cheie. O dată sau de doua ori pe săptămană doamna casei deschidea cutia pentru a servi ceai ca o tradiţie a familiei sau pentru a impresiona un musafir important. Finul porţelan în care ceaiul era servit accentua bogăţia familiei şi creştea semnificaţia ceremoniei. Era o oportunitate pentru o femeie rafinată să-şi arate palida piele şi delicata structură osoasă în contrast cu puritatea translucidă a porţelanului chinezesc. Aceste două atribute erau cele prin care era măsurată, in acea vreme, puritatea unei doamne.

Viaţa socială în prima jumatate a secolului al XVIII-lea devenea mai sofisticată pe măsură ce casele pentru cafea făceau loc grădinilor de ceai. Grădinile de ceai apăreau ca o viziune a paradisului: alei cu copaci aliniaţi, locuri de plimbare cu felinare, muzică, dans, focuri de artificii şi o bună mâncare însoţită de o rafinată ceaşcă de ceai. Grădinile de ceai nu erau doar de amuzament, erau şi locuri de întâlniri sociale. În aceste peisaje exotice cei de origine regală dar şi oamenii de rând aveau ocazia să se plimbe împreună.

Ceaiul din India

Consumul de ceai a crescut în mod dramatic în prima perioadă a secolului al XIX-lea. Pe masură ce consumul de ceai creştea Compania India de Est căuta noi surse de aprovizionare. Moda şi costurile reduse au lărgit piaţa pe care furnizorii o găseau greu de satisfăcut. Din vreme ce China avea monopol pe cultivarea ceaiului soluţia era plantarea de ceai în altă parte si s-au orientat spre India pentru noi plantatii care să umple golul. Primele experienţe cu seminţe de ceai chinezesc au fost realizate în Assam, în India de Nord-Est. Nu au avut succces deşi aceleaşi seminţe creşteau bine în Darjeeling, în India de Nord.

Apoi în 1820, botaniştii au descoperit câţiva copaci nativi neidentificaţi în Assam. Au trimis mostre de frunze la Londra pentru analiză. Mostrele au fost imediat recunoscute ca fiind ceai – o plantă necunoscută anterior în India – si asftel industria de ceai indian a luat naştere.

America sau Ceaiul cu gheata

În 1904 Statele Unite erau pregatite să arate lumii dezvoltarea lor economica.. Expozanţi din lumea întreagă şi-au adus produsele la primul Târg International al Americii care a avut loc la St.Louis . Unul dintre aceştia a fost Richard Blechynden, proprietar al unei plantaţii de ceai. Iniţial el a dorit să împartă vizitatorilor câte un ceai fierbinte. Dar, datorită caldurii, nimeni nu era interesat. Pentru a-şi salva investiţia, a mai făcut o încercare de a capta „atenţia” publicului, aruncând în ceaiul preparat şi servit vizitatorilor câte un cub de gheaţă. Aşa a fost inventat ICE TEA-ul care în scurt timp a devenit una dintre cele mai profitabile afaceri.

Ambalarea

Până în 1826, ceaiul era întotdeauna vândut neambalat. Era o invitaţie pentru vânzătorii nescrupuloşi să dilueze ceaiul cu aditivi. În 1826 John Horniman a dezvoltat linia principală de pachete pre-sigilate, care nu a intrat imediat în graţiile băcăniilor. Ei preferau să-şi crească profitul într-o manieră lipsită de onoare. Horniman a încercat o altă metodă de promovare. A pus mesaje medicinale pe ambalaje şi şi-a vândut ceaiul farmaciilor şi farmaciştilor. Aceştia şi clienţii lor erau mult mai receptivi la abordarea lui.

Pungile de ceai se spune că au aparut din întamplare. Un importator de ceai din New York numit Thomas Sullivan a dezvoltat conceptul de pliculeţ de ceai ( tea bag ). A realizat oportunitatea afacerii când a văzut că restaurantele prepară ceaiul cu tot cu ambalaj, pentru a nu imprăştia frunzele de ceai prin bucătarie. Fiind un comerciant de ceai, el a început să trimită mostre de ceai clienţilor săi în mici pungi de mătase pe care le ambala cu mare grijă inainte de a le trimite beneficiarilor. În mod clar clienţilor le-a plăcut această modalitate pentru că, în curand, au cerut tot ceaiul lui în formă împachetată.

Ceaiul astăzi

După 5000 de ani consumul şi producţia de ceai a continuat să crească. In fiecare an, în lumea întreagă aproximativ trei milioane de tone de ceai sunt culese. Doi factori conduc acum piaţa internaţională în ţările în curs de dezvoltare:

Băutul ceaiului este adoptat pentru aceleaşi motive pentru care europenii l-au adoptat cu trei secole mai devreme: este o plăcută modalitate de a te bucura de o apă sigură pentru consum.
Setea de noi sortimente şi arome a crescut consumul de ceaiuri speciale.
Varietatea de ceaiuri disponibilă astazi este foarte mare. Se disting urmatoarele grupe mari:

  • Ceaiul din fructe uscate – se obţine din fructe uscate sub formă măcinată (ambalat în pliculete) sau sub forma de bucaţi de fructe. Amestecul poate fi îmbogaţit cu vitamine.
  • Ceaiul de plante – obţinut din diverse plante, majoritatea având calitaţi curative.
  • Ceaiul verde – obţinut din frunze de ceai nefermentate. Prepararea implica un proces care împiedica fermentarea naturală.
  • Ceaiul negru – obţinut din frunze de ceai complet fermentate. Poate fi aromat cu uleiuri naturale.
  • Ceaiul african “Rooibos” – obţinut din planta ASPALATHUS LINEARIS, originară din Africa de Sud.
  • Ceaiul instant – ultima şi cea mai modernă variantă. Ceaiul se prepară pe loc fără a fi necesară fierberea apei.
     
 

Director Firme & Persoane Fizice

LISTARE FIRME
ADAUGA FIRMA NOUA

Calculator Indice Masa Corporala

Inaltime

Greutate


Calculator Calorii Zilnice


Vârstă

Gen

Inălţime

Greutate

Activitate



Nutrition Calorie Counter

Pret Website

Buy Websites
RECLAMA REFLEXOTERAPIE
Alternative cancer treatments 2015-2016
Search Treatments natural for all cancer patients. Cancer treatment, alternative cancer information, alternative cancer treatments, resources, natural cancer treatments, etc
www.treatmentcancer.info
Reflexoterapie si Reflexologie 2015
Masaj terapeutic , aromaterapie, dieta, reflexologie, reflexoterapie, reiki, osteopatie, celulita, slabire, yumeiho, IMC, BMI, medicina, sanatate si multe altele
RomanianEscorts.ro
Top Romanian Escorts 2015
Locuri de munca si angajari
Locuri de munca in Romania si strainatate.
Reflexoterapie & Puncte reflexogene

Translate

 

Online

Avem 89 vizitatori online

Page Rank Check